marți, 19 octombrie 2010

Speranta...

Nebuna in iubire, sunt.
Cand ma cuprinzi si ma incanti,
imi pui netarmuire
in simpla mea traire,
in inima m-alinti
cu vorbe dulci fierbinti...
Mi-ai pus padurea-n suflet,
cu-aroma ma inunzi,
trezesti in mine simturi
chiar moarte de demult...
Poteci nedeslusite
intr-un decor formal,
gasesc pe negandite,
caci inima imi simte
si simplu si banal,
un val pierdut la mal...
Padurea se aprinde,
se pierde in abis
doar pe poteca stramta
raman eu intr-un vis,
femeie si uitata
intr-un decor inchis.
Te-alung in noaptea asta
dar tot iubire vreau,
te las pentru o alta
si din cafea mai beau...
Sa te trezesc speranta
sau sa te las sa dormi?
Sa ma trezesc prezent
sau soarele e-n nori?
Nu imi doresc acuma
decat sa simt prezent
sa te iubesc o viata
simtind incandescent...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu